Bucureşti, te măreşti…

Citesc într-un articol din Cotidianul de ieri (16 mai) că Videanu pregăteşte de pe acum infrastructura Bucureştiului pentru o populaţie estimată, în 7-10 ani, să ajungă la 4 milioane de locuitori. Iată deci din ce cauză nu mai pot să merg pe Moşilor nici pe jos, de când s-a trecut de la amenajarea de locuri de parcare cu un stâlp de iluminat în mijloc la asfaltarea trotuarelor.

Dincolo de aspectele discutabile legate de realizarea practică a planurilor Adrieanului, mi se pare că Bucureştiul tocmai de asta duce lipsă, de planuri cu bătaie lungă, care să-l scoată odată din starea de cârpeală permanentă în care se zbate. Acum sunt, oficial, 2 milioane de oameni în Bucureşti (neoficial, probabil mai aproape de 2 500 000). Criza locuinţelor e deja un fapt comun de ani buni încoace, preţurile apartamentelor sunt la nivel cu multe capitale mai de la vest, traficul e printre cele mai aglomerate din Europa (1 milion de maşini, număr în creştere) . Pe de altă parte, jumătate din investiţiile străine din România sunt localizate în Bucureşti, oraşul fiind cel mai important atractor al forţei de muncă pe plan naţional. Fără îndoială, capitala va creşte.

Important e cum. Este suficient să ieşi din casă la ora de vârf ca să-ţi pui întrebarea, simplistă dar justificată, “Unde vor sta încă două milioane de oameni?”. Bucureştiul pare deja neîncăpător, nicidecum să suporte o dublare (!!) a populaţiei. Ceea ce trebuie evitat este o evoluţie tip Ciudad de Mexico, în care mulţimea de noi imigranţi în căutare de locuri de muncă nu face faţă distracţiei pe piaţa imobiliară oficială, căutând soluţii de locuire improvizate şi/sau semi-legale în mari bidonville-uri suburbane. Acum, zonele periferice (Băneasa, Pipera, Otopeni) se dezvoltă mai ales cu vile upper middle class, dar în condiţiile în care cartierele-dormitor comuniste sunt deja supraaglomerate, nu văd unde s-ar mai putea stabili noii veniţi altundeva decât la periferie – sau în acele părţi ale periferiei ce sunt indezirabile pentru clasele mai înstărite. Sper să nu asistăm la proliferarea de zone rezidenţiale închise, pe model sud-american, insulare într-o mare de cocioabe. Acest tip de dezvoltare ar duce la noi probleme (dar şi noi oportunităţi) din perspectiva transportului public, a cărui reţea acoperă ineficient relaţia cu zonele limitrofe. Programele de locuinţe subsidiate de stat s-au dovedit insuficiente şi încă peste buzunarul multor potenţiali locatari. Să sperăm că alternativa va fi una de tip european (este necesar un program masiv de locuinţe sociale, pe care deocamdată însă nu ni-l permitem) şi nu sud-american.